Cum să trimiți o campanie de email marketing eficientă, potrivit ChatGPT AI

de Sabina Gauld Marketing
bune practici email marketing chatGTP

Ce părere are AI despre campaniile de email marketing? Și ce ne-ar sfătui ChatGPT să facem pentru a crea un newsletter eficient?

Am decis să purtăm o conversație pe această temă cu ChatGPT, modelul de limbaj lansat de OpenAI la finalul lui 2022, care a uimit lumea cu capacitatea de a da răspunsuri “human-like” pe orice temă, de la poezie, la filosofie sau la indicații tehnice. 

ChatGPT AI are în spate un algoritm complex, bazat pe o cantitate imensă de informație, dar și pe o învățare continuă generată de interacțiunile avute. Deși răspunde în mai multe limbi, mai are nevoie de câteva lecții de limba română, așa că l-am lăsat să răspundă cum se simte mai confortabil: în engleză. 

În primul rând, am vrut să știm ce părere are ChatGPT AI despre email marketing

Sunt campaniile de email marketing eficiente?

campaniile de email marketing eficiente

ChatGPT evidențiază câteva dintre avantajele email marketingului precum eficiența de cost în comparație cu alte metode de promovare, targetarea precisă și posibilitatea de personalizare și automatizare. Astfel, afacerile pot trimite mesaje relevante, la momentul potrivit, către segmente de public bine alese, crescând și șansele ca interacțiunea să fie una de succes. 

Modelul de limbaj Ai ne amintește totuși că eficiența email marketingului depinde de tipul afacerii și de audiență, dar și că fiecare campanie trebuie să țină cont de regulamentele GDPR în EU și de CAN-SPAM Act din SUA. 

Cum creezi o campanie de email marketing de succes?

zece sfaturi campanie email marketing de succes

ChatGPT are zece sfaturi pentru a crea un newsletter de succes:

  1. Construiește o listă de abonați interesați de ofertele tale.
  2. Creează email-uri personalizate.
  3. Scrie un subiect de email clar și convingător. 
  4. Trimite emailul de pe același nume și de pe aceeași adresă.
  5. Testează emailurile pe diferite platforme și device-uri. 
  6. Include un call to action clar și orientat spre acțiune.
  7. Segmentează lista de abonați și trimite mesaje targetate. 
  8. Folosește un design simplu și ușor de parcurs. 
  9. Măsoară și analizează performanța campaniilor de email marketing.
  10. Ai grijă la frecvența cu care trimiți newslettere. Evită să trimiți le prea des.

Deși sunt scurte și la obiect, sfaturile oferite de AI nu sunt nici pe departe simple. Fiecare item din listă presupune la rândul lui alți pași și cunoștințe specifice. Așa că le luăm pe rând să explicăm mai pe larg cum să le aplici. 

Cum construiești o listă de email marketing?

Înainte să creezi o campanie de email marketing, ai nevoie de o listă de abonați interesați de produsele și serviciile tale. L-am întrebat pe ChatGPT care ar fi cele mai bune metode de a convinge publicul țintă să se aboneze la newsletter, și ne-a dat multe idei bune.

listă de email marketing

În primul rând, trebuie să oferi ceva valoros pentru a convinge oamenii să se aboneze la lista ta. Fie că vorbim de un cod de reducere sau de un lead magnet care poate fi un ebook, un webinar sau orice altă resursă gratuită, trebuie să creezi ceva relevant și util care să le arate utilizatorilor că ții cont de nevoile lor. 

În al doilea rând, trebuie să optimizezi procesul de abonare. Include formulare de abonare pe mai multe pagini, asigură-te că sunt vizibile, funcționale și ușor de folosit. 

De asemenea, crește numărul conversiilor cu ajutorul pop-urilor. Iată mai jos un exemplu de pop-up roata norocului folosit cu succes de utilizatorii NewsMAN

roata-norocului

Nu în ultimul rând, fii creativ când vine vorba de atragerea abonaților. Organizează concursuri și evenimente, folosește marketing afiliat și integrează formulare de abonare și pe alte canale de comunicare, cum ar fi pe paginile de social media. 

Acum că avem o listă de abonați, putem să creăm campania de email marketing. Iar primul lucru pe care îl văd abonații este subiectul newsletterului

Cum să scrii un subiect de email clar și convingător?

I-am cerut aplicației ChatGPT să ne dea câteva exemple de subiecte de email eficiente. Iată rezultatul:

subiect email clar convingator

După cum se vede, exemplele sunt formule care pot fi personalizate cu numele produsului, numele companiei/industriei, tipul de discount sau numele campaniei/evenimentului. Subiectele de email sunt scurte și la obiect și creează senzația de urgență. 

Deși trebuie să facem tot posibilul să fim convingători, AI-ul ne amintește să încercăm să nu păcălim utilizatorul și să evităm cuvintele care pot fi marcate ca spam, precum “Gratuit” sau “Felicitări”.

Mai multe idei despre cum să scrii titluri de newslettere eficiente.

Vezi și 10 moduri în care poți folosi ChatGPT în email marketing.

Mai departe, am vrut să aflăm cum să procedăm pentru a avea și un call to action eficient.

Cum arată un newsletter cu Call to Action orientat spre conversii?

Știai că simpla includere a unui call to action în newsletter poate crește rata de clickthrough (CTR) cu 371%? (Wordstream, 2021) Dacă vrei să beneficiezi și tu de un CTR impresionant, trebuie să creezi butoane de call to action clare și specifice. Folosește culori contrastante, poziționează butonul într-un loc vizibil (utilizatorul să nu fie nevoit să dea foarte mult scroll pentru a le vedea) și să folosești cuvinte directe, care îndeamnă la acțiune.

ChatGPT te sfătuiește și să te limitezi la un singur CTA pentru a evita confuzia și aglomerarea conținutului newsletterului. 

newsletter call to action conversii

Cu un subiect de email bun și un CTA convingător, putem trece la pasul următor. Cum ar trebui să arate design-ul emailului? 

Cum arată un design de newsletter reușit, potrivit ChatGPT 

Când vine vorba de bune practici de design, ChatGPT repetă anumite elemente pe care le-am întâlnit și mai sus: simplitate, consistență și claritate.

design newsletter reusit ChatGTP

AI ne sfătuiește să folosim imagini și video calitative pentru a face newsletterul mai atractiv și să includem elemente interactive, precum sondaje sau concursuri. 

Personalizarea newsletterului se regăsește din nou pe listă, și nu întâmplător. Studiile arată că 80% dintre consumatori preferă să cumpere de la brandurile care le oferă o experiență personalizată, 66% se așteaptă să le fie înțelese nevoile, iar 42% se declară frustrați de conținutul impersonal (StartupBonsai, 2023).

Alege servicii de email marketing care îți oferă funcții de personalizare de email marketing cât mai avansate, dar și accesibile indiferent de nivelul de experiență. 

De asemenea, dacă vrei să trimiți un newsletter reușit, NewsMAN îți pune la dispoziție sute de modele de newsletter cu design profesionist pe care le poți personaliza rapid cu propriile elemente de brand și produse. 

Cum segmentezi lista de abonați? 

Pentru că ChatGPT a inclus segmentarea listei de abonați printre bunele practici de email marketing , i-am cerut să ne spună care ar fi cele mai bune criterii după care putem face asta. 

Modelul de Limbaj OpenAI, ne-a amintit că segmentarea este importantă pentru a putea trimite mesaje cât mai relevante pentru fiecare grup în parte, iar criteriile sugerate sunt cele demografice, cele bazate pe interese, pe istoricul din magazin, pe comportamentele trecute și pe etapa în care se află clientul în ciclul de vânzări.

segmentare lista abonati

Dacă nu ai suficiente date despre cei din listă, folosește sondajele de opinie pentru a-i cunoaște mai bine și a le putea trimite campanii personalizate. Folosește tag-uri pentru diferitele acțiuni pe care le întreprind pe site sau în newsletter și optimizează-ți campaniile viitoare pe baza informațiilor adunate. 

Scopul final, așa cum spune și AI, este să crești rata de conversie. Și, am adăuga noi, să construiești relații solide, pe termen lung, cu clienți care sunt loiali și cumpără iar și iar din magazinul tău. 

Când să trimiți campania de email marketing? 

După atâtea sfaturi utile, am vrut să știm, pe baza ‘experienței’ vaste a ChatGPT, când este cel mai bine să trimitem campania de email marketing.

cand trimiti campanie email marketing

Deși momentul propice depinde de audiența fiecărei afaceri, ChatGPT spune că zilele de la mijlocul săptămânii sunt în general cele mai bune pentru a trimite newsletterul. De asemenea, e de preferat să-l trimiți dimineața, când oamenii își verifică emailul mai des. 
O bună practică este să nu te bazezi neapărat pe statistici, ci să testezi diferite zile și ore pe propria audiență pentru a afla care e momentul în care obții un engagement cât mai bun. NewsMAN face asta pentru tine și îți oferă posibilitatea ca, printr-o simplă bifă, să trimiți campania la momentul cel mai potrivit pentru fiecare abonat.

bifa folosire cea mai buna ora

Sperăm că discuția cu ChatGPT ți-a reamintit sau ți-a dat idei despre cum să creezi o campanie de email marketing eficientă
Pentru mai multe sfaturi și bune practici, continuă să ne urmărești sau, mai bine, să încerci gratuit NewsMAN și să testezi editorul drag & drop intuitiv și funcțiile avansate de segmentare, personalizare și automatizare a emailurilor. Dacă ai întrebări, îți stăm și noi la dispoziție pentru un chat.


Postează un comentariu

*
*

Trimite-ţi gândurile