Funcții noi email marketing personalizat: salvare variabile la click pe linkuri din newsletter

de Florina Coca Automatizari
newsman-email-marketing-newsletter-link-click

Dacă ești unul dintre fanii email marketing-ului personalizat și preferi să trimiți campanii cât mai adaptate fiecărui abonat, avem o veste bună pentru tine 🙂 !

Am lansat o nouă funcție în platforma de email marketing NewsMAN – salvare automată de variabile ale abonaților atunci când aceștia dau click pe linkurile din newsletter.

De ce salvare variabile la click pe linkuri din newsletter?

Pentru că e timpul ca personalizarea mesajelor pentru abonați să treacă la un nou nivel având în vedere evoluția continuă a pieței digitale și a necesității de îmbunătățire a experienței utilizatorilor.

Pe scurt? E timpul să nu te mai bazezi doar pe detaliile despre abonați colectate prin intermediul formularelor, ci să mergi mai mult spre zona de campanii de email newsletters în funcție de comportament și acțiune

În fond, formularele îți oferă niște detalii de bază, dar te interesează mai mult acțiunea de după. De aici și necesitatea acestei noi funcții. 

La ce folosește noua funcție de salvare atribute abonați la click pe linkuri?

Noua funcție NewsMAN de salvare atribute personalizate per abonați folosește la segmentarea avansată a bazei de abonați.

E vorba în special de segmentarea avansată. Spre exemplu, ai un magazin online și trimiți un newsletter cu principalele categorii de produse pe care le oferi și detalii despre acestea. Din multilplele categorii pe care le oferi, ar fi bine să știi pe ce anume s-a dat click și de care tip de produse este interesat fiecare abonat în parte.

Exemplu de adăugare link pe imagine cu atribut personalizat de categorie de produse, ex. cămăși damă:

segmentare-abonati-categorii-produse

Exemplu de adăugare link pe text cu atribut personalizat de tip de voucher, ex. voucher welcome de transport gratuit:

segmentare-abonati-voucher-welcome

Desigur că aceste lucru le poți vedea și în rapoartele clasice ale campaniilor de email, dar noua funcție îți face viața mai ușoară deoarece te lasă direct în editarea newsletter-ului să pui atribute abonaților. Ulterior poți activa o automatizare și astfel acei abonați intră direct în segmente și le poți trimite un newsletter personalizat conform preferințelor lor de click..

Exemplu de automatizare cu segmentare în funcție de atribute, adăugare în segment corespunzător și trimitere email automat conform categoriei de produse:

automatizare-segmentare-abonati-per-categorie

Sperăm să îți fie de folos noua funcționalitate de segmentare avansată abonați în funcție de preferințele lor de click și îți dorim campanii de email marketing de succes!

Pentru orice întrebări, scrie-ne la info@newsman.ro sau intră pe live chat-ul de pe site și te ajutăm cu drag:). Spor la cât mai multe campanii personalizate, în funcție de interesul clienților!


Postează un comentariu

*
*

Trimite-ţi gândurile