Ce campanii de newslettere poți să pregătești pentru decembrie și Sărbătorile de Iarnă?

de Dana Constantin Marketing > Email marketing sezonier
campanii-newslettere-decembrie-Sărbători-Iarnă

În câteva zile începe decembrie, Luna Cadourilor și perioada Sărbătorilor de iarnă, una din cele mai bune luni din an pentru vânzări online. Așa că o succesiune de campanii de newslettering bine gândite, adaptate pentru fiecare sărbătoare în parte, dar și profilului afacerii tale, este esențială pentru un final de an reușit cu multe vânzări.

1. Campanie de newsletter de Sfântul Andrei

Începe cu Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, cu o campanie de newslettering și vânzări adaptată, promovând cadouri pentru această sărbătoare de nume, dacă domeniul tău de activitate se pretează.

2. Newsletter de Ziua României

mini-vacanta-1-decembrie

Imediat după este 1 decembrie, Ziua României, iar anul acesta avem o mini-vacanță destul de lungă pentru a o sărbători cum trebuie. Un newsletter de 1 decembrie poate urma o cromatică în ton cu steagul României, și poți promova articole de călătorie pe timp de iarnă (multă lume va pleca pe undeva, profitând de zilele libere), dar și simboluri naționale ori produse destinate petrecerilor. De asemenea, multă lume începe în această perioadă să își decoreze casa de Sărbători, așa că nu ezita să iți promovezi produsele, dacă sunt din această categorie.

3. Newsletter special de Moș Nicolae

newsletter-cadouri-sf-nicolae

Urmează imediat Moș Nicolae, și dacă vrei să dai un newsletter special pentru această zi este bine să îl pregătești din timp. Ce se vinde bine în raport cu această sărbătoare de iarna și poți promova într-o campanie de newslettering targetată? Dulciuri, decorații pentru mese festive sau pentru casă și brad, mici cadouri ce intră în ghetuțe, dar și cărți de povești și pijamale, acestea fiind printre cadourile tradiționale de Moș Nicolae. Familiile nu uită pe nimeni în general de Moș Nicolae, așa că poți promova și produse pentru animalele de companie, dar și pentru părinți, precum cravate, broșe sau parfumuri.

4. Campania de email de Crăciun

email-newsletter-craciun

Un pic de respiro între sărbători, tocmai bine pentru a-ți începe campania de Crăciun. Toată lumea e în dispoziție pentru cumpărături de Crăciun, îți trebuie doar emailul potrivit pentru a-i face să cumpere de la tine! Practic, orice poate fi vândut cu succes în online printr-o campanie de newslettere de Crăciun.

Îți recomandăm să îți împarți campania de newslettere de Crăciun în câteva etape: pre-Crăciun, fix în timpul zilelor libere, de Sărbătoare, și post-Crăciun.

newsletter-template-craciun

5. Newsletter dedicat finalului de an

newsletter-revelion

Finalul de an, Revelionul și petrecerea dedicată trecerii dintre ani, vin iar cu posibilități de a marketa produsele tale prin newslettere bine targetate. Oamenii se pregătesc de petrecere, așa că orice, de la alimente la decorațiuni pentru party și mici cadouri pentru gazde, dar și haine de petrecere, rochii sau sacouri pentru bărbați, papioane, pălării festive și alte bijuterii.


Postează un comentariu

*
*

Trimite-ţi gândurile